Principalele elemente nutritive minerale foosite in nutritia plantelor se clasifica in functie de cantitate astfel:

Macroelemente: azot (N), fosfor (P), potasiu (k), calciu(Ca), magneziul(Mg), sulf(S), carbon (C), hidrogen (H), oxigen(O).

Microelemente: fier (Fe), clor (Cl), cupru (Cu), molibden (Mo), mangan (Mn), zinc (Zn).

Ultramicroelemente sau oligoelemente: aluminiu(Al), cobalt (Co), seleniu (Se), siliciu (Si). De regula acestea se regasesc in cantitati suficiente in sol.

In atentia cultivatorilor trebuie sa fie macroelementele si microelementele, deoarece acestea trebuiesc suplimentate prin fertilizari.

Legumele, şi nu numai, folosesc cantităţi mai mari de azot, fosfor, potasiu, calciu, sulf şi magneziu, iar dintre microelemente cuprul, fierul, zincul, manganul. Deşi acţiunea fiecărui element din corpul plantei se manifestă numai în interdependenţă cu alte elemente, se poate arăta că rolul fiziologic este apreciat după funcţiile specifice pe care le exercită în doze normale, carenţă sau exces.

AZOTUL: Este un element esenţial ce influenţează producţia de legume prin formarea  unui aparat vegetativ bogat
În cazul insuficienţei de azot, plantele rămân mici, firave, frunzele prezintă nuanţe de verde deschis, chiar galben, simptom ce apare mai întâi la frunzele mature. La tomate şi castraveţi, lipsa azotului frânează creşterea, reduce suprafaţa foliară.
Excesul de azot se manifestă prin creşteri masive ale aparatului foliar, prelungirea perioadei de vegetaţie, dar şi  prin restricţionarea dezvoltării sistemului radicular. Se reduce rezistenţa plantelor la secetă, boli, frig. O consecinţă gravă este acumularea de nitraţi, nitriţi, care consumate în cantităţi mari pot provoca boli grave la om şi animale.

FOSFORUL: Influenţează favorabil creşterea, înflorirea, fructificarea, precocitatea şi calitatea legumelor. Deficiența de fosfor la tomate se manifestă prin stagnarea în creştere a plantelor, adesea frunzele prezentând o coloraţie verde închis; pe partea inferioară prezintă o nuanţă violacee. Aceasta se manifestă la frunzele mature în primul rând.

POTASIUL: Prezenţa acestuia în plante influenţează favorabil rezistenţa la ger şi secetă, fiind un factor ce contribuie şi la coloraţia produsului finit. Este un element indispensabil pentru metabolismul plantei, care stimulează sinteza clorofilei şi intensitatea fotosintezei. Deficiența de potasiu la tomate scade mult producţia la varză, castraveţi, tomate. Primele simptome apar pe frunzele mature, iniţial prezentând pete de  culoare gălbuie, care ulterior devin pete necrotice care se usucă între nervuri şi pe marginile frunzelor.

CALCIUL: Influenţează favorabil creşterea rădăcinii. Se pierde uşor prin spălare în terenurile intens irigate şi în spaţiile protejate (sere şi solarii). Insuficienţa  se manifestă prin oprirea creşterii, frunze răsucite, care capătă o culoare verde-deschis, vârful vegetativ se usucă.

SULFUL: Insuficienţa acestuia în nutriţie produce încetinirea şi ulterior stoparea creşterii si dezvoltării, frunzele se îngălbenesc.

MAGNEZIUL: Influenţează producţia legumelor prin participarea în constituţia clorofilei, în procesul de sinteză a glucidelor, lipidelor şi proteinelor. Carenţele se manifestă mai ales în sere şi solarii , determinând stagnarea în creştere, apariţia unor pete clorotice între nervuri, mai ales pe frunzele mature.

FIERUL: Influenţează fotosinteza. Carenţa determină îngălbenirea frunzelor şi încetinirea creşterii. Lipsa de fier produce cloroza frunzelor tinere, în timp ce frunzele mature rămân verzi.

CLORUL: Insuficienţa în nutriţie determină cloroza frunzelor la tomate, ondularea marginilor frunzelor şi inhibarea creşterii rădăcinilor. Plantele se ofilesc, creşterea este stopată. Carenţa apare mai întâi pe frunzele tinere. La tomate începe ofilirea de la vârful frunzelor, apar pete de bronz, apoi necroze.

ZINCUL: Deficienţa în zinc se manifestă prin reducerea mărimii frunzelor, iar marginile se deformează.

MANGANUL: Suplimentarea cu mangan favorizează conţinutul de vitamina C la tomate şi castraveţi.

BORUL: La plantele lipsite de acest element manifestările variază de la o specie la alta, apărând însă la toate închirciri datorate deficienţei de creştere, clorozarea frunzelor tinere, ruginirea acestora şi în final stricarea fructelor cauzată de necrozarea părţii interioare.

Consumul de elemente minerale al plantelor legumicole este mai mare decât al altor culturi, determinat în principal de volumul mai mare al producţiei la unitatea de suprafaţă. Cantitatea de substanţe nutritive extrasă din sol se raportează la tona de produs şi este variabilă de la o specie la alta, în funcţie de soi, sistem de cultură, condiţii de climă şi sol.

Please follow and like us:
Simptome de carenta si de exces in elemente nutritive la plantele legumicole
Tagged on:                                             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *