Bolile pomilor fructiferi pot fi cauzate de căldurile excesive din timpul verii sau de temperaturile foarte scăzute din timpul iernii care duc la îngheț. Însă cele mai frecvente boli apar din cauza microorganismelor patogene cum ar fi: ciupercile, bacteriile și virușii.
In continuare va prezentam principalele boli ale pomilor fructiferi și schemele de tratament recomandate:
Mozaicul mărului (Aplle mosaic virus)
Simptome: pe frunze apar pete neregulate de culoare galbenă spre crem, iar atacul se poate observa doar pe o parte din frunze pentru că cele tinere, de obicei, nu sunt afectate.
Virusul se transmite prin altoire și grefare de scoarță, iar simptomele apar în câteva săptămâni sau în primăvara următoare.
Arsura bacteriană comună a mărului și părului (Pseudomonas syringae pv. Syringae)
Simptome: în afară de rădăcini, boala apare pe toate organele plantei, iar simptomele sunt diferite în funcție de organul parazitat și este favorizată de temperaturile scăzute și umiditatea din atmosferă. Unele simptome sunt asemănătoare cu focul bacterian.
Epidemiologie: cel mai puternic boala se manifestă primăvara (mai-iunie) și toamna (septembrie-octombrie), iar în lunile secetoase aceasta stagnează.
Focul bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora)
Simptome:
- Primăvara devreme apare arsura inflorescențelor, florile căpătând un aspect hidrozat, se ofilesc, se brunifică și apoi se înnegresc.
- Trecerea bacteriilor de la inflorescențe la lăstari și apoi la ramuri este foarte rapidă.
- Cea mai periculoasă formă de atac este arsura lăstarilor.
Epidemiologie –bacteria este rezistentă la căldură excesivă și de aceea ea poate supraviețui în exudatele ferite de razele solare între 3 și 12 luni.
Tratamente recomandate:
ALCUPRAL 50 PU – 0,2%(32 kg/ha în 1000 l apă) prefloral și 0,04% postfloral;
CHAMP 77 WG – 0,2% prefloral și 0,04% postfloral;
ZEAMĂ BORDELEZĂ – 0,5% prefloral;
FUNGURAN OH – 0,2% prefloral și 0,04% postfloral;
ALIETTE 80 WG – 0,3% la înflorit.
Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha)
Simptome –manifestarea bolii are loc în toate fazele de dezvoltare începând de la dezmugurire până la căderea frunzelor. Boala evoluează și pe timp de secetă iar temperatura ridicată (18-20 grade C) și cu o umiditate a aerului de 80-100% face ca atacul să fie foarte grav mai ales la soiurile sensibile.
Tratamente recomandate:
KUMULUS DF – 0,3%;
MICROTHIOL SPECIAL – 0,3-0,4%;
POLISULF – 20% iarna și 2% vara;
THIOVIT JET 80 WG – 0,7% înainte de înflorit și 0,4% după înflorit;
KARATHANE GOLD – 0,75 L/HA;
SCORE 250 EC – 0,015% sau 150 ml/HA;
CHORUS 75 WG – 0,2 KG/HA.
Pătarea cafenie a frunzelor și rapănul merilor (Venturia inaequalis)
Simptome –această ciupercă atacă toate organele aeriene ale pomului. Pe partea inferioară a frunzelor apar pete mici cenușii-măslinii. În infestație puternică petele sunt mai dese, pe toată suprafața frunzei, iar aceasta cade înaintea celei sănătoase.
Epidemiologie –conidiile ajunse la maturitate pot germina dacă se găsesc în picături de apă, la temperaturi cuprinse între 15-25 grade C, iar cele optime fiind de 19-20 grade C.
Tratamente recomandate:
ALCUPRAL 50 PU – 0,3%;
ZEAMĂ BORDELEZĂ – 0,5%;
FUNGURAN OH 5o WP – 0,3%;
POLYRAM DF – 0,25%;
FOLPAN 80 WG – 0,15%;
FOLLOW 80 WG – 0,9-1,8 KG/HA;
MERPAN 80 WG – 0,15%;
CAPTADIN 80 WDG– 0,25%;
SCORE 250 EC – 0,015%;
CHORUS 75 WG – 0,2 KG/HA;
MYSTIC TOP – 0,05%;
Monilioza și mumifierea fructelor (Monilinia fructigena)
Această boală se întâlnește pe măr,păr gutui și produce pagube foarte mari.
Simptome –ciuperca parazitează ramurile, florile și fructele în diferite faze de dezvoltare. Ramurile tinere încep să se vestejească, iar frunzele și florile se brunifică și se usucă. Atât pe scoarța ramurilor atacate cât și pe flori apar mici „perinuțe” de mucegai, de culoare cenușie-gălbuie, alcătuite din miceliul și conidiile ciupercii.
Epidemiologie –ciupercile germinează la temperaturi cuprinse între 0-25 grade C, iar temperatura optimă fiind de 15 grade C.
Tratamente recomandate:
CAPTADIN – 0,25%;
SCAB 80 WB – 1,88 KG/HA;
MERPAN 80 WG – 0,25%;
SCORE 250 EC – 0,015%;
TELDOR 500 SC– 0,8-0,15%;
SIGNUM – 1,8 KG/HA.
Vărsatul prunelor (Plum pox virus- Șarka virus)
Este o boală virotică și este una dintre cele mai periculoase boli ce afectează prunii. În afară de prun, virusul mai atacă și alți pomi fructiferi printre care piersicul, caisul, zarzărul și corcodușul.
Simptome –atacul apare atât pe frunze cât și pe fructele de prun unde se formează pete de culoare verde-deschis sau gălbui de formă circulară sau semilunară.
Simptomele sunt mai vizibile în lunile mai-iunie și septembrie-octombrie.
Antracnoza frunzelor de cireș (Coccomyces hiemalis)
Boala este păgubitoare în special în plantațiile tinere și în pepiniere.
Simptome –boala apare pe frunze începând din a treia decadă a lunii mai și prima decadă a lunii iunie. Pe fața superioară a limbului, apar pete mici, de formă circulară, în dreptul cărora țesuturile capătă o culoare roșie-purpurie.
Epidemiologie –conidiile germinează în picăturile de apă de pe frunze și ramuri, asigurând infecții repetate în perioada de vegetație.
Tratamente recomandate:
CAPTADIN 80 WDG– 0,25%; ZEAMĂ BORDELEZĂ – 1,125%; CIDELY TOP – 1L/HA; MERPAN – 0,15%; SCAB 80 WG – 1,88 KG/HA; SIGNUM – 1,8 KG/HA.
REFERINȚE CRITICE:
„Fitopatologie (Suport de studiu I.D) Modulul II – Partea Specială, Prof. Univ. Dr. Eugen Ulea, Iași, 2015, pag. 102-143”