Descriere
Fungicid Pergado F – Ambalaj 1 kg, 5 kg
Compoziție: 5% mandipropamid + 40% folpet
Formulare: granule dispersabile în apă
Avantaje fungicid Pergado F:
- Fungicid ce oferă un nivel ridicat de combatere a manei pe inflorescenţe şi ciorchini;
- Prezintă acţiune unică, manifestată prin fixarea rapidă a produsului în interiorul stratului de ceară şi difuzie treptată în ţesuturile frunzei;
- Proprietăţile lui oferă rezistenţă foarte bună la spălare, la mai puţin de o oră de la aplicare şi protecţie de lungă durată;
- Pergado F este un produs cu acţiune puternic preventivă împotriva manei, dar şi curativă 1-2 zile de la instalarea infecţiei.
Mod de acțiune fungicid Pergado F:
- Pergado F este un fungicid de ultimă generaţie care oferă protecţie foarte bună a inflorescenţelor, ciorchinilor şi aparatului foliar.
- Produsul conţine o combinaţie de două substanţe active complementare cu moduri de acţiune foarte puternice împotriva manei.
- Mandipropamid este o substanţă activă ce face parte dintr-o nouă familie chimică numită mandelamide. Această substanţă activă este caracterizată ca fiind foarte activă împotriva agenţilor patogeni din clasa Oomycete (mănări). Un mare procent de mandipropamid este adsorbit în stratul de ceară al plantei (inflorescenţe, ciorchini şi frunze), oferind după aplicare o excelentă rezistenţă la spălare. Mandipropamid este foarte activ împotriva germinaţiei sporilor şi inhibă creşterile miceliului în timpul perioadei de incubaţie. Prezintă activitate sistemică translaminară, asigurând o distribuţie uniformă pe ambele feţe ale frunzei.
- Folpet este un fungicid de contact care asigură o barieră protectoare la suprafaţa plantei, prin inhibarea germinaţiei sporilor. Folpet-ul este o substanţă activă cu proprietăţi de multi-site (acţiune multiplă), împotriva manei şi cu activitate secundară împotriva unui spectru larg de boli.
Mod de utilizare fungicid Pergado F pentru vita de vie:
- Combate: Mana vitei de vie (Plasmopara viticola);
- Doza: 2,5 kg/ha;
- Volum apa: 1000 l/ha;
- Numar maxim de aplicari: 4 – intervalul minim intre tratamente este de 10-12 zile;
- Pauza pana la recolare: 21 zile;
- Stadiul de utilizare: Fungicid Pergado F se aplica preventiv la avertizare, inainte de inflorit pana la intrarea in parga.
Compatibilitate fungicid Pergado F:
- Pergado F este compatibil cu numeroase produse de protecţia plantelor;
- Înainte de utilizare se vor consulta tabelele de compatibilităţi şi se va efectua un test pe cultura respectivă.
Pregătirea amestecului cu fungicid Pergado F:
- Echipamentul trebuie să fie curat şi calibrat corespunzător.
- Se adaugă în rezervor jumătate din cantitatea de apă necesară, se porneşte sistemul de agitare şi se adaugă cantitatea măsurată de Pergado F.
- Se completează cu restul de apă.
- Se menţine sistemul de agitare în funcţiune pe toată durata tratamentului, de la pregătirea soluţiei şi până la terminarea aplicării.
- A se aplica întregul volum de soluţie pregătit în aceeaşi zi.
- Când se foloseşte în amestec cu un alt produs, se verifică mai întâi compatibilitatea cu produsul respectiv, după care se va adăuga în rezervor Pergado F şi apoi partenerul de amestec.
- În cazul în care partenerul de amestec este sub formă de plicuri hidrosolubile, se adaugă întâi acest produs şi apoi Pergado F.
- Cantitatea de soluţie folosită este în funcţie de cultură şi stadiul de vegetaţie.
- Se va folosi un volum de soluţie suficient de mare pentru a asigura o bună acoperire a foliajului cu soluţia de stropit, dar se va evita şiroirea.